#povesteauneiREUNIUNI
Nu inceta niciodata sa speri. Caci tocmai din asta sunt facute visele, mi s-a intamplat mie, si oricui va cauta – peste Oceanul Atlantic si dupa 27 de ani, mi-am gasit mama, si inima, in tara Romaniei. Romania, unde miturile despre dragoni zburatori inca se povestesc si castelul lui Dracula inca sta in picioare. Eram orfan la 2 ani. In 1993 am fost adoptat si luat din Buzau, Romania. In mod constant, ma intrebam daca parintii mei naturali ma cautau. Am locuit in Austin, Texas in ultimii ani si dupa mai bine de 2 decenii am avut sansa sa incep sa caut. Sa-mi gasesc mama, sa-mi gasesc radacinile si casa. Am mers imediat dupa COVID, de indata ce am putut in vara lui 2021. Aventura a fost salbatica, istovitoare, distractiva si spectaculoasa. Am fost cu bunul meu prieten, care s-a oferit sa-si plateasca biletul in Romania. Coplesit de povestea dorintei mele de a-mi gasi mama si familia, a fost de acord. Peste Oceanul Atlantic si la peste 7.000 de mile distanta, 27 de ani mai tarziu, ne-am inceput calatoria in Bucuresti. Pe 9 iunie am zburat cu aterizare la clasa I la capitala. Bucurestiul este considerat Parisul Orientului - bogat in cultura, alimente, afaceri, gimnaste si sportivi de talie mondiala, industrii tehnologice si industrii auto. Poti vedea durerea vietii intunecate a orasului in special de la batranii care au trecut prin vremuri comuniste in anii 1980 si 1990 ai Romaniei. Este trist pentru ca acesta este motivul pentru care am fost dat spre adoptie. Nu aveam idee de unde sa incep sa caut. M-am nascut in Buzau, Romania. Am stat in capitala aproximativ o saptamana pentru a explora ce inseamna Romania. Impartirea dintre bogati si saraci era clara ca in orice oras. Cu toate acestea, am auzit de o plaja frumoasa, numita Vama Veche, un „oras de petrecere” pur si simplu, plin de mari albastre minunate, nisip auriu si cer cristalin. Datorita acestui loc si a unei cunostinte a prietenului meu, mi-am gasit mama. Aceasta doamna mi-a explicat despre orfelinatele si ambasada Romaniei, dar si despre faptul ca dureaza mult corespondenta cu autoritatile, luni de zile pentru a gasi informatii despre parintii naturali. M-am simtit putin mort inauntru, amortit. "Verificati paginile de Facebook", a spus ea. M-am gandit fara tragere de inima. Ma indoiam ca Facebook ar putea fi atat de organizat si atat de fluent in engleza. Am cautat si am gasit ceva spre uimirea mea. O pagina de Facebook care mi s-a parut in regula. Le-am dat tot ce aveam, numele meu original Ion Petrea, toate pozele, datele, scrisorile de la orfelinat, note doctorilor - dar doar o scrisoare de la doctorul din orfelinat a scos la iveala o propozitie cheie care dezvaluia adresa mamei. Aproape 30 de ani mai tarziu, peste mari si munti, visul inimii mi s-a implinit, cu ajutorul voluntarilor paginii „Copiii niciodata uitati ai Romaniei- The never forgotten Romanian children" - care au gasit-o pe mama mea in doar 1 zi - povestea mea a fost distribuita la peste 6.000 de persoane din acest grup si in cateva ore mi-am gasit familia! Va multumesc tuturor!
https://www.facebook.com/1068806209811923/posts/6358798060812685/